Prima pagină » Acţiune, Dramă, Thriller

Death Sentence (2007)

Publicat de pe April 14, 2010 – 12:53 pmUn comentariu | 449 views

Protejează ce e al tău.

4519838069 a6c819c8f2 o Death Sentence (2007)Aveam mici reticențe înainte de vizionarea acestui thriller ce s-a dovedit a fi până la urma unul reuşit. Prioritatea acestuia pe lista de aşteptare nu era chiar cea mai mare şi întrucât nu aveam dispoziţia necesară pentru o capodoperă, sau din contră, pentru un film ‘care să binedispună’, Death Sentence s-a dovedit alegerea cea mai bună. Regizat de James Wan, cu un scenariu pe baza romanului lui Brian Garfield, filmul ne introduce în viaţa unei familii aproape perfecte, cu un tată vicepreşedinte la o mare corporaţie, cu o mamă iubitoare şi soţie ideală şi doi băieţi, unul dintre care cu un viitor strălucit în hochei. Lumea acestei familii este ruptă în două în timpul unei seri când tatăl îşi conduce acasă fiul mare după un meci de hochei şi, după o oprire pentru realimentare cu benzină, tânărul este ucis de membrii unei bande de cartier.

Death Sentence urmăreşte totul prin ochii tatălui, Nick Hume (Kevin  Bacon), un om distrus de moartea fiului său şi stupefiat de sistemul justiţiar şubred, mult prea blând cu infractorii. Urmărindu-l într-o seară pe criminalul băiatului sau, ajunge să-l omoare în timpul altercaţiei ce are loc între cei doi. De aici şi până la un război total între Nick şi banda de infractori nu mai este decât un pas. Familia sa va avea de suferit, iar poliţia nu poate face nimic pentru a-i ajuta pe oamenii prinşi în această luptă nedreaptă.4520474808 38cdc5bc4b o Death Sentence (2007)

Death Sentence este un thriller foarte bun, presărat cu scene de acţiune impresionante şi parcă rupte din context. Singurul aspect care m-a deranjat la această producţie a fost structura duală a poveştii. Până pe la jumătatea filmului Nick Hume este victima, cel care este urmărit de gașca criminalului fiului său. Însă când lucrurile degenerează, Nick decide să-şi facă dreptate singur. Ultimele scene sunt pur şi simplu rupte din context, amintindu-mi de unele imagini din cunoscutul Taxi Driver, cu un Robert De Niro absolut fenomenal. Asemănările dintre cele două personaje sunt destul de evidente în a doua parte din Death Sentence, bărbatul nemaiavând nimic de pierdut, fiind decis să restabilească echilibrul şi să pedepsească cu moartea nişte fiinţe care nu merită să respire.

Recomand cu plăcere producţia lui James Wan. Am apreciat elementele de psihologie combinate cu acţiunea tipică unui thriller veritabil şi pot spune că Death Sentence a fost o alegere bună pentru vizionare. Să sperăm că norocul alegerii filmelor bune va continua şi în viitorul apropiat.

Nota autorului: star Death Sentence (2007)star Death Sentence (2007)star Death Sentence (2007)star Death Sentence (2007)star Death Sentence (2007)star Death Sentence (2007)star Death Sentence (2007)halfstar Death Sentence (2007)blankstar Death Sentence (2007)blankstar Death Sentence (2007)

2992483350 4481633e19 o Death Sentence (2007)

Coloana sonoră (Soundtrack) Death Sentence (2007)

2992483358 40de7d69ea o Death Sentence (2007)
Main Theme

2992483350 4481633e19 o Death Sentence (2007)

Trailer Death Sentence (2007)

2992483358 40de7d69ea o Death Sentence (2007)

2992483350 4481633e19 o Death Sentence (2007)

Download subtitrare Death Sentence (2007)

2992483358 40de7d69ea o Death Sentence (2007)
Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars8 Stars9 Stars10 Stars (6 votes, average: 9.83 out of 10)
Loading ... Loading ...

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăţi pe e-mail:

Etichete: , , , , ,

Related posts:

  1. Death Proof (2007)
  2. Death Race (2008)
  3. Angel of Death (2009)
  4. Into the Wild (2007)
  5. August Rush (2007)

One Comment »

1 Pingbacks »

Spune-ţi şi tu părerea

Dacă eşti aici pentru backlink, ia aminte că acest blog nu mai este dofollow! Termeni şi Condiţii.