Teroare la 200 MPH.

Va vine sau nu sa credeti, dar Quentin Tarantino a facut unul dintre cele mai proaste filme ale ultimului deceniu, dar rezultatul este genial, asta pentru ca Death Proof este omagiul adus de cunoscutul regizor american tuturor filmelor care i-au marcat copilaria. Impreuna cu bunul sau prieten, Robert Rodriguez, Tarantino a pus umarul la realizarea unui proiect intitulat Grindhouse, adica un pachet alcatuit din doua filme numai bune de vazut la un cinematograf drive-in, separate intre ele de false trailere semnate de Eli Roth, Rob Zombie si Edgar Wright. Filmul lui Rodriguez, Planet Terror, cred ca merita vazut si el, chiar daca este mult prea ostentativ si lipsit de sens, in schimb creatia lui Tarantino, dupa cum am spus si la inceput, este delicios de proasta.

Kurt Russell joaca rolul unui cascador trecut prin multe evenimente care si-au lasat amprenta asupra infatisarii sale, o cicatrice adanca brazdandu-i obrazul. Mike isi face veacul mai mult prin baruri, dar nu a renuntat nici pana astazi la masina sa modificata special pentru cascadorii periculoase. Inca il mai putem vedea imbracand combinezonul sau din vremurile bune si agatand fete in baruri recomandandu-se drept cascador. Filmul are o structura simpla, impartita pe doua parti aproximativ asemanatoare. In prima parte, Mike urmareste un grup format din patru femei foarte frumoase si le ucide cu masina sa, asta dupa ce incearca sa o cucereasca pe una dintre ele, dar fara prea multa izbanda. A doua parte ni-l prezinta pe Mike revenit dupa ultimul accident si gasindu-si alte patru victime, insa de data aceasta, el ajunge sa se transforme din vanator in vanat.

Quentin Tarantino utilizeaza toate elementele pentru a-i iesi un film prost. Imaginea este decolorata, montajul este de slaba calitate, uneori devenind chiar foarte amuzanta situatia, sunetul este si el la pamant, stilul de filmare este specific filmelor de serie B, Tarantino punand accentul mai mult pe frumusetea actritelor decat pe felul (voit fals) in care acestea interpreteaza. Celebrul autor al lui Pulp Fiction si Jackie Brown se comporta aici ca un regizor debutant, iar atunci cand are o scena mai grandioasa, el o filmeaza din trei-patru unghiuri diferite, dar nu o mai editeaza, ci o arata spectatorului exact ca pe o reluare de la un meci de fotbal, ceea ce pe mine m-a amuzat. Kurt Russell intra foarte bine in pielea acestui personaj si reuseste sa aduca la viata intreaga esenta a filmelor “grindhouse”, iar Rosario Dawson, Rose McGowan si Zoe Bell se remarca si ele in ipostaze specifice pentru acest gen de film. Oricat de mult si-a dorit sa introduca toate elementele unui film de serie B, lui Tarantino i-a scapat un singur aspect: coloana sonora, care este perfecta, asa cum ne-am obisnuit si din Reservoir Dogs, Pulp Fiction si Kill Bill.

Unii nu l-au inteles pe Tarantino si l-au criticat, altii, dimpotriva, l-au aclamat pentru aceasta idee originala. Mie mi-a placut Death Proof, mai ales ca sunt deja obisnuit ca maestrul Quentin Tarantino sa iasa pe piata cu ceva total neobisnuit. Filmul a fost selectionat si la editia din 2007 a festivalului de la Cannes, concurand in sectiunea principala.

Nota cineblog : 8

Coloana sonoră (Soundtrack) Death Proof (2007)

Dave Dee Dozy Beaky Mick & Tich – Hold Tight

Smith – Baby It’s You

Pacific Gas & Electric – Staggolee

Jack Nitzsche – The Last Race

Eddie Floyd – Good Love, Bad Love

April March – Chick Habit

Trailer Death Proof (2007)

Download subtitrare Death Proof (2007)

Subtitrari pentru varianta de 2 cd-uri: aici