Când vine vorba de filmele romaneşti pornesc de la premisa că tematica va fi mai mult ca sigur una inspirată din realitatea de zi cu zi. Ar fi ori tematica aceasta, ori cea a vieţii înainte/după revoluţia din ’89. Probabil acum generalizez prea mult şi sunt sigur că producţiile romaneşti abordează şi alte problematici, însă precum am mai afirmat şi în alte recenzii, cinematografia de pe meleagurile noastră nu este punctul meu forte. Cea mai fericită fată din lume (un titlu de o ironie acidă) este o dramă în regia lui Radu Jude, scenariul fiind o colaborarea a cineastului cu Augustina Stanciu. Recunosc că nu este cel mai reuşit film din ultimii ani, însă am apreciat povestea dureros de reală şi interpretările actorilor implicaţi în acest proiect ce ilustrează societatea românească în starea cea mai pură.

Filmul ne spune povestea Deliei Frațilă (Andreea Boșneag), o elevă de liceu ce tocmai câştigase un Logan Break după ce trimisese trei etichete de suc la un concurs. Povestea debutează cu drumul pe care îl face întreaga familie la Bucureşti pentru filmările în care Delia va apare în reclama la suc. Însă în această ‘fericire’ a tinerei se ascunde o mare problemă: fără a o consulta, părinţii ei deciseseră să vândă maşină pentru a-şi putea deschide o pensiune în mediul rural, de pe urma cărora ar fi ajuns să trăiască cu toţii mai bine. În cele din urmă cei trei ajung în marea capitală, unde se vor duce adevărate certuri între fată şi părinţi, fiecare parte fiind decisă să-şi apere şansele.

Cea mai fericită fată din lume este înainte de toate un tablou al societăţii romaneşti: avem familia tipică, cu o fata nemulţumită de viaţa pe care o are, o mamă ce lucrează în învăţământ, dar numai model de urmat pentru tineri nu este, şi un tată marcat de problema banilor, de visuri de viitor fără acoperire reală. Maşina câştigată de fată devine un prilej pentru cei doi soţi de a ieşi din monotonie, însă încăpăţânarea fetei le dă mici probleme. Eu unul îi dau dreptate fetei, pentru că automobilul este bunul ei personal, iar maniera în care părinţii ei au abordat-o pentru vânzare este una total nepotrivită. Ce este şi mai ironic e faptul că părinţii deciseseră încă înainte de a intra în posesia maşinii negocierea cu un posibil cumpărător. Pe de altă parte, avem şi tipul regizorului de mâna a doua, prins în reclame mediocre, chiar penibile, dar care în cele din urmă este mulţumit de munca proprie. Urmează în scara tipologiilor şi directorii de marketing ai firmei cu sucul în pricina, care sunt exemple clare de parvenitism social.

Întregul film este plin de subtilităţi şi aş putea afirma că deşi în centrul atenţiei este Delia Frațilă, drama se axează mai mult pe diversele situaţii în care clase sociale diferite intră în contact, chiar si conflict pe alocuri. Cea mai fericită fată din lume este într-adevăr un tilu dur, dar şi replica pe care Delia o repetă la nesfârşit în timpul filmărilor.

Nota autorului: