Fața galbenă care râde este un scurt-metraj pe care cu siguranţă mulţi dintre noi l-am văzut la un moment dat. Popularitatea de care se bucură această comedie pe internet este de admirat şi exprimă în acelaşi timp interesul pe care micile producţii romaneşti reuşite îl stârnesc odată cu popularizarea pe diverse site-uri. În regia lui Constantin Popescu, Fața galbenă care râde, în engleză The Yellow Smiley Face, aduce în atenţie o familie ce vorbeşte cu fiul ei prin intermediul Yahoo Messenger. Este clar că pentru cei doi părinţi calculatorul reprezintă încă o noutate şi fiecare pas greşit sau mai puţin greşit devine o enigmă în special pentru mama băiatului. Este în acelaşi timp şi o poveste emoţionantă despre situaţia vieţii în România, despre o familie care deabia comunică cu fiul plecat în Statele Unite pentru un trai decent. Fața galbenă care râde surprinde esenţa lucrurilor, implicit greutatea cu care părinţii se acomodează cu tehnologia. Sunt sigur că unii dintre voi îşi vor regăsi părinţii în scenele scurt-metrajului şi poate că

Nu e usor sa faci un scurtmetraj, creativitatea, concizia si expresivitatea fiind principalele aspecte ce trebuiesc luate in considerare pentru a duce la un rezultat bun. Erez Tadmor si
Guy Nattiv se inscriu intr-o lupta impotriva discriminarii rasiale, a conflictelor determinate de acestea si urmarile lor. Pe langa des-intalnita distantare a etniilor, rasismul si antisemitismul pot determina destinul tragic al unui individ.

Cei doi regizori asambleaza un scenariu in care doi oameni complet necunoscuti, unul arab si celalat evreu, sunt plasati intr-un spatiu inchis din care se poate evada doar in momente binedefinite. Insa atunci cand intervine un element perturbator, orice incercare de iesire pare a fi zadarnica.

In cazul de fata, cei doi straini sunt pusi in situatia de a trece peste prejudecatile rasiale pentru a se elibera din incercuirea unor indivizi pusi pe fapte rele. Locul actiunii? Un metru pustiu si stingher cu o atmosfera apasatoare. Scurtmetrajul a beneficiat de numeroase aprecieri si nominalizari la festivaluri de film de la Toronto sau Sundance.

Continuând tema iubirii şi a singurătăţii din ultimul episod CineShort, vă aducem în faţa ochilor un scurtmetraj  de animaţie cu aceeaşi temă, ce datează din 2007. Realizatorul său, Ilias Sounas, aduce în discuţie tema singurătăţii abordând motive precum speranţa şi deznădejdea. O fiinţă singura călătoreşte prin univers având ca misiune găsirea unei forme de viaţă. Însă această căutare se apropie de final iar ceea ce se întrevede nu este nimic îmbucurător.

Space Alone are un titlu sugestiv făcând trimitere la drama omului însingurat care caută o cale de a comunica cu exteriorul. Nu vom regăsi aceeaşi profunzime a sentimentelor exprimate de Marin Sorescu în piesa Iona, însă va fi suficient încât să stârnească în sufletul spectatorului o fărâmă de compasiune pentru personaj.

Tocmai am terminat de vazut acest scurt-metraj impresionant, produs in Spania de catre Antonio Mercero, care a castigat premiul Emmy pentru cel mai bun film fictiv.  Un om este prins intr-o cabina telefonica iar incurcatura in care a intrat devine foarte repede o sursa de amuzament pentru toti cei din jur, chiar si pentru noi, desi suntem avertizati de la inceputul filmului ca ceva este in neregula. Pe masura ce timpul trece, multimea de oameni se distreaza din ce in ce mai tare, privind spectacolul oferit de persoana din cabina si de cei ce incearca fara succes sa-l elibereze. Ne dam seama ca toti cei din jur, chiar si cei ce mimeaza interes real pentru situatia nefericitului om, sunt nepasatori cand vine vorba de soarta acestui om. Unii se ocupau cu furatul, altii cu facutul banilor prin inchirierea temporara a balcoanelor, pentru a putea urmari acest “show”…Toti sunt avizi de Senzational, dar nu le pasa cu adevarat de soarta acestui om.