Nothing is real, everything is possible.

Sunt unele filme care pur şi simplu se joacă cu mintea ta umilă şi te trimit după vizionare într-o lume a întrebărilor fără răspuns. Orice ai face nu poţi găsi un fir logic al evenimentelor şi oricât ai încerca să desluşeşti semnificaţiile ascunse ale acţiunii nu numai că ajungi să te încurci mai mult, dar se mai nasc şi alte nelămuriri. Mr. Nobody intră cu siguranţă în categoria acestor filme, o selecţie cu totul unică din care fac parte producţii care de care mai spectaculoase şi cu poveşti mai încurcate decât ar visa orice spectator mediocru. În regia lui Jaco Van Dormael şi cu un scenariu semnat de aceeaşi persoană, drama promite un adevărat spectacol pentru doritorii acestui gen. Distribuţia este de asemenea una bine aleasă, cu actori poate nu foarte cunoscuţi, dar care dau o reprezentaţie originală şi conferă filmului nota de mister pe care o cere scenariul.

Povestea îl urmăreşte pe Nemo (Jared Leto), un om aparent normal, dar care deţine un secret ce-l face unic printre semenii săi. Este capabil de a schimba cursul evenimentelor în universuri paralele şi chiar dacă toată această ‘ mişcare’ între dimensiuni are forma unui vis, Nemo trece prin mai multe întâmplări decât este necesar pentru un om normal. Filmul are forma unui interviu dat într-un viitor îndepărtat unui reporter, bărbatul fiind

Jerry Bruckheimer produce filme bazate strict pe acţiune şi efecte speciale de vreo 30 de ani, aşa că până acum fie te-ai obişnuit să nu te aştepţi la ceva care îţi va schimba viaţa, fie va trebui să renunţi la ideea filmului-de-vara. În regia lui Jon Turteltaub The Sorcerer’s Apprentice e plictisitor, neoriginal, cu replici proaste şi interpretare mediocră.

Se bazează (extrem de) vag pe poemul Ucenicul vrăjitor de Wolfgang von Goethe, care ulterior a fost adaptat de compozitorul francez Paul Dukas într-o simfonie numită L’Apprenti Sorcier (The Sorcerer’s Apprentice) şi care la rândul ei a servit drept soundtrack pentru animaţia Disney Fantasia. Subiectul poemului, ilustrat magistral în Fantasia, şi anume confruntarea ucenicului cu mopurile scăpate de sub control eşuează într-o scenă grăbită din film, eliminând singura parte potenţial interesantă din plot.
Cea de-a doua sursă de inspiraţie o reprezintă (oarecum) mitul arturian; ce vreau să spun defapt e că apare întâmplător numele legendarului vrăjitor Merlin şi cam aici se opreşte adaptarea.

În primele 5 minute ale filmului aflăm aşa: că în 770 Merlin a fost mentorul a 3 vrăjitori, Balthazar (Nicholas Cage), Veronica (Monica Belucci, care apare în film cam cât apare şi în trailer) şi Horvath (Alfred Molina). Cei trei au o format echipă unită timp de câteva secole până în momentul în care

There is a first time for everything.

Mă aşteptam la un film dezastru, la o replică pe măsură pentru Date Movie, American Virgin sau ultimele producţii din seria American Pie. Mă aşteptam ca Love at First Hiccup să fie mai mult decât o catastrofă vizuală şi după vizionare să fiu afectat din punct de vedere psihologic mai rău decât un fost soldat întors de pe câmpul de luptă, însă aşteptările mi-au fost spulberate. Love at First Hiccup, regizat de Barbara Topsøe-Rothenborg, este o comedie cu adolescenţi destul de reuşită, cu mici glume care au reuşit să-mi schiţeze câteva zâmbete pe chipul afectat de mediocritatea în care se zbate cinematografia contemporană. Nu a fost cel mai reuşit film de acest gen şi poate că interpretările nu au fost atât de spectaculoase, dar per ansamblu nu consider că timpul alocat vizionării a fost în totalitate pierdut.

Victor (Devon Werkheiser) deabia a intrat în liceu, iar în a treia zi de şcoala s-a îndrăgostit de frumoasa Anya (Scout Taylor-Compton), o colegă mai mare ca el în vârstă. Deşi la început încercările sale se termină urât pentru

The Plane’s going to Chicago. The Pilot’s going to New York. The Passengers are going to Pieces!

Anii ‘80 şi ‘90 au fost prolifici pentru parodiile de calitate, o perioadă când umorul încă păstra o decenţă autoimpusă. Spre deosebire de parodiile din prezent, în care predomină glumele cu tematică sexuală, în care personajele ating un grotesc ce îţi provoacă ţie, ca spectator plătitor de bilet la cinema, un regret ce depăşeşte limitele vieţii de zi cu zi, Airplane!, în regia trioului David Zucker, Jerry Zucker şi Jim Abrahams, este un clasic al genului său, o comedie ce a rămas în amintirea multor generaţii de cinefili prin simplitatea umorului, prin distribuţia ce a inclus nume precum Leslie Nielsen, Peter Graves, Robert Hays sau Lorna Patterson. Este regretabil să afli că mulţi dintre actorii ce au jucat în această parodie nu mai sunt printre noi astăzi, dar în acelaşi timp acest film rămâne a amintire vie a profesionalismului şi talentului acestora. Vorbim în esenţă despre nişte actori specializaţi pe acest gen, care şi-au dedicat vieţile unui scop comun: acela de a stârni râsetele fanilor.

Airplane! urmăreşte cursa 209 spre Chicago, precum şi drama a doi îndrăgostiţi, un fost pilot din războiul din Vietnam cu un trecut zbuciumat şi o stewardesă. Iubirea dintre cei doi este pe cale să se destrame, bărbatul urcând la bordul cursei numai pentru a putea discuta cu ea despre relaţia lor. Însă lucrurile nu decurg aşa cum