‘‘Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la primul film horror vizionat, la prima sperietură din faţa ecranului, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie. Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi producătorii, şi actorii, şi spectatorii îmi erau sănătoşi, şi gama ne era îndestulată şi cinematografele erau de-apururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă toată lumea era a mea.”

Astăzi am retrăit zilele bune ale genului horror, acele momente în care îmi clăteam ochii şi îmbiam văzul cu producţii gen 28 Days Later şi multe alte opere de artă. Timpul a trecut, iar viitorul nu se arata prea generos cu acest gen, americanii neinspirați scoţând numai filme mediocre care nu reuşeau decât să te sperie prin faptul că ai dat bani aiurea pe bilet. Însă a fost nevoie de o poveste din 2007, vizionată cu 3 ani mai târziu, pentru a reînvia sentimentele care odată mă făceau să simt că trăiesc cu adevărat.

Revenind la ale noastre, am avut privilegiul de a urmări un horror veritabil european, de sorginte spaniolă de această dată. Deşi un cititor fidel al Cineblog mi-l recomandase de mai bine de un an de zile, deabia acum am reuşit să-i citesc comentariul, iar în urma micilor investigaţii legate de producţia spaniolă, mi-am creat aşteptări extraordinar de mari. Recenziile disponibile la fiecare colţ al internetului numeau producţia lui Jaume Balaguero şi a lui Paco Plaza drept un

We promised to stay together forever.

Interesul pentru cinematografia asiatică a crescut în ultima perioadă şi am ajuns la concluzia că unele producţii depăşesc cu mult nivelul impus de Hollywood sau de producţiile europene, ca să nu mai vorbim de Bollywood, care nici măcar nu emite pretenţii. Sunt multe filme asiatice de calitate, iar în lipsa unei promovări serioase, este greu să ajungi să dai de ele, dar apoi să le vizionezi. Cel puţin în ceea ce priveşte genul horror sunt de părere că asiaticii sunt experţii în domeniu, adevăraţii artişti ai poveştilor cu spirite, zombie şi alte creaturi ieşite din lumea maleficului. Faptul că am reuşit să vizionez Alone, în regia lui Banjong Pisanthanakun, omul care a mai adus pe marile ecrane şi Shutter, alături de Parkpoom Wongpoom, un horror reuşit, inteligent şi care m-a făcut să simt din nou gamă de trăiri specifice unui horror veritabil, este intr-adevăr noroc. Nevoia de a opri de mai multe ori pe parcurs filmul a fost doar un semn că cei doi regizori şi-au făcut treaba şi au reuşit să inducă spectatorului teama în sânge.

Pim (Marsha Wattanapanich) trăieşte în Coreea, având o relaţie bazată pe iubire cu Vee (Vittaya Wasukraipaisan) şi o viaţă demnă de invidiat. Însă puţină lume ştie că în adolescenţă fusese supusă unei operaţii de despărţire de

Dragostea este un iad.

Încă de la prima vizionare a trailerului am ştiut că voi avea de-a face cu o producţie ieşită din comun. Lo, în regia lui Travis Betz, este un film al contrastelor, în sensul că idei geniale, transpuse într-un mod original pe ecran, sunt puse în relaţie cu scene mai puţin reuşite, ca să nu zic chiar demne de milă. Însă am ignorat şi aceste aspecte mai neplăcute din pricina faptului că însăşi tematica filmului lasă loc de astfel de interpretări. Lo este o comedie horror care mi-a plăcut şi deşi bugetul nu a fost chiar cel mai mare din istoria cinematografiei, am apreciat întreaga producţie din simplul motiv că a spart barierele normalităţii şi a pătruns într-o lume unde imaginaţia nu are limite.

Povestea îl urmăreşte pe Justin (Ward Roberts), un tânăr ce invocă un demon în încercarea de a-şi recupera

Oroarea nebanuita vine din spatiu pentru a-i anihila pe cei vii si a-i invia pe cei morti!

Plan 9 from Outer Space. Cel mai slab film realizat vreodata, avand cea mai slaba distributie, cea mai slaba regie, decoruri ieftine si efecte speciale penibile. Multi cred ca mai slab de atat nu se poate. Altii cred ca Ed Wood era un geniu constient de calitatea filmelor pe care le face. Cert este ca numele sau a ramas in istoria cinematografiei chiar daca filmele sale nu au cunoscut gloria unui Oscar si nici nu au fost proiectate pe Croazeta. Tim Burton i-a inchinat un superb film si il citeaza drept o influenta importanta in definirea stilului sau, in vreme ce cinematografele vechi inca mai organizeaza serate speciale in memoria celui ce a ramas in istorie drept cel mai slab regizor al tuturor timpurilor. Plan 9 from Outer Space este “capodopera” lui Edward Wood Jr., reprezentand apogeul creatiei sale artistice, un melanj al temelor care l-au fascinat pe cineastul american: extraterestrii, vampirii si zombie. Cei care au vazut filmul lui Tim Burton, Ed Wood, cunosc detaliile din spatele realizarii acestei productii dezastruoase. Filmul a fost finantat de o biserica baptista in shimbul distribuirii in cateva roluri mai mici a unor membrii ai congregatiei, iar scenariul a fost scris astfel incat Wood sa poata insera un material cu Bela Lugosi, care murise cu putin timp inainte, pentru a putea promova filmul sau drept ultima aparitie a lui Dracula.

Scenariul filmului sfideaza orice urma de logica si este atat de slab multi dintre noi nu isi pot imagina cum de cineva a putut sa creada orbeste in valoarea sa.