Povestea lui vă va atinge, chiar dacă el nu poate…

Edward Scissorhands nu este decât un alt film genial creat de Tim Burton. Deşi un film simplu în aparenţă, în esenţă el are un mesaj extrem de profund. Principalele teme ale filmului sunt însingurarea şi izolarea, sentimente binecunoscute de Burton la începutul carierei sale. El a afirmat că ideea pentru Edward Scissorhands i-a venit după un desen. Burton spune că a avut o perioadă în care se simţea izolat şi singur din cauză că nu putea să formeze o prietenie stabilă, având impresia că oamenii îl evită fără motiv. Aceasta ar putea fi şi povestea lui Edward, un tânăr care a trăit toată viaţa să izolat într-un castel şi a cărui viaţă urmează să se schimbe odată ce o femeie care locuieşte în orăşelul din apropierea castelului îl descoperă.

Filmul prezintă o viaţă de suburbie, o viaţă care ar trebui să surprindă visul american. Fiecare familie ia un mic dejun tipic în fiecare dimineaţă, tatăl merge la servici cu maşina lui tipică, copiii la şcoală, iar mama este evident casnică. Vieţile lor se derulează după acelaşi tipar în fiecare zi.

Cu cât văd mai mult film aparţinând cinematografiei est-europene, cu atât mi se întăreşte şi mai pregnant convingerea că în timpul comunismului au fost realizate marile capodopere. Românii au Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, maghiarii au Mephisto şi Bizalom, ambele de Istvan Szabo, polonezilor le-au rămas nenumărate capodopere semnate de Andrzej Wajda şi Krzysztof Kieslowski, în vreme ce în Cehoslovacia s-au afirmat doi mari cineaşti ai lumii: Milos Forman şi Jiri Menzel. Opresiunea regimului autoritar i-a determinat pe toţi aceşti artişti să recurgă la metafore şi subtilităţi pentru a se putea exprima fără ca foarfecele cenzurii să taie metri de peliculă, creând câteva dintre operele nemuritoare ale cinematografiei mondiale. Urmărind filmele vechi realizate în blocul comunist, mai puţin cele din Bulgaria, am descoperit în filmul cehoslovac al acelor vremuri un umor pe care astăzi îl mai regăsesc doar la Emir Kusturica (care, culmea, este şcolit la Praga) şi Cristian Nemescu. Ostre sledované vlaky (Trenuri bine păzite) trece drept capodopera absolută a lui Jiri Menzel, lucru datorat, în mare parte, expunerii puternice pe care filmul a avut-o în Europa occidentală, dar şi în Statele Unite, unde filmul a fost premiat cu Oscar pentru cel mai bun film străin. Menzel avea să suporte consecinţele Primăverii de la Praga, libertatea de exprimare fiindu-i vizibil îngrădită după 1968, an în care Balul pompierilor, capodopera lui Milos Forman, este interzis de regim împreună cu alte producţii considerate a fi subversive.

Trenuri bine păzite reprezintă piatra de temelie a unei colaborări ce va dura peste trei decenii, scenariul bazându-se pe un roman de Bohumil Hrabal, cel care îi va oferi multe alte idei de ecranizări lui Jiri Menzel. Filmul debutează cu o naraţiune în genul celebrei deschideri construite de Jean-Pierre Jeunet în Amelie.

O capodoperă din Cehoslovacia.

Balul pompierilor este ultimul film realizat de Milos Forman în ţara sa natală, Cehoslovacia. În 1968, sovieticii aveau să intervină în ţară, stârpind “Primăvara de la Praga”. Acest eveniment a reinstaurat comunismul de factură sovietică, iar filmele lui Forman au fost interzise. Norocul marelui regizor a fost acela că în momentul insurecţiei sovietice el se afla la Paris, unde negocia pentru primul său film american. A luat decizia de a nu se mai întoarce la Praga, plecând peste Ocean. Deşi a devenit cunoscut în toată lumea datorită filmelor sale americane, în special One Flew Over the Cuckoo’s Nest şi Amadeus, care i-au adus Oscar-uri pentru regie, cinefilii îşi amintesc cu mare plăcere filmele de început ale lui Milos Forman, cele realizate în ţara sa natală. Horí, má panenko (Balul pompierilor) este, până şi în ziua de azi, cel mai popular film în Cehia. Producţia cehoslovacă s-a remarcat, în momentul lansării, prin curajul aproape nebun de a vorbi despre metehnele omului născut şi crescut în comunism.

Milos Forman încearcă să construiască acelaşi melanj de comedie şi dramă ca şi în Lásky jedné plavovlásky, însă aici rezultatul este mult mai pregnant, filmul parcurgând drumul de la comedie de moravuri la dramă într-un timp foarte scurt. Povestea filmului se derulează pe parcursul unei singure zile, trecând în revistă pregătirile şi desfăşurarea unui bal organizat de un comandament de pompieri, închinat în cinstea fostului lor comandant, care sărbătoreşte împlinirea vârstei de optzeci şi şase de ani.

Mă săturasem de producţiile americane, de filmele comerciale cu aceeaşi actori de peste ocean, cu aceleaşi poveşti reciclate şi regândite cu scopul de a mai da de munca unor oameni din studiourile de filmări, astfel încât am decis să abordez şi alte producţii, căci trebuie să recunoaştem că cinematografia europeană nu este chiar atât de inexistenta pe plan mondial precum cred oamenii. Nu am selectat filme ultracunoscute, ci am încercat să-mi alcătuiesc o listă cu titluri pe care lumea nu le cunoaşte atât de bine, şansele de a viziona respectivele producţii din proprie iniţiativă fiind foarte mici. A Film with Me în It, regizat de Ian Fitzgibbon, un nume care nu-mi spune absolut nimic decât naţionalitatea, este o comedie cu aspect de thriller. Este mai mult o comedie neagră, deşi nu sunt sigur de caracterul acestuia în totalitate.

Povestea urmăreşte doi bărbaţi, un regizor aspirant şi un actor ce nu şi-a găsit încă talentul, ce locuiesc în acelaşi complex rezidenţial. Unul dintre ei are o relaţie monotonă cu o femeie frumoasă, are un frate paralizat, iar celălalt duce o viaţă simplă, marcată de pariuri şi distracţie de proastă calitate. Acţiunea propriu-zisă începe cu Mark şi lista sa de treburi, printre care se numără şi reparatul candelabrului, a geamului, a becului din bucătărie şi multe altele. Deşi pare a fi o zi