Aflat la a treia cola­bo­rare cu Bill Mur­ray, Wes Ander­son ii ofera mare­lui actor de come­die rolul prin­ci­pal din acest film pur­tand pece­tea ori­gi­nala a cre­a­to­ru­lui peli­cu­le­lor Rush­more si The Royal Tenen­baums. The Life Aqu­a­tic with Steve Zis­sou mar­cheaza intre­ru­pe­rea cola­bo­ra­rii din­tre Owen Wil­son si Wes Ander­son pe par­tea de sce­na­riu, acto­rul avand foarte multe con­tracte de res­pec­tat, fapt ce nu i-a per­mis sa se ala­ture mun­cii de con­ce­pere a poves­tii, locul sau fiind luat de un alt talent: Noah Baum­bach. The Life Aqu­a­tic with Steve Zis­sou este un film care atrage reac­tii extreme. Vazut de un spec­ta­tor care nu cunoaste niciun deta­liu legat de opera lui Wes Ander­son, nu va putea apre­cia umo­rul in ace­easi maniera ca si un fan al fil­me­lor regi­zo­ru­lui ame­ri­can. Toc­mai din acest motiv nu reco­mand vizio­na­rea aces­tei come­dii decat dupa tre­ce­rea in revista a pri­me­lor trei filme din cariera lui Anderson.

Dupa o cariera in care s-a facut remar­cat drept un model pen­tru toti aven­tu­ri­e­rii din lume, dupa zeci de des­co­pe­riri in dome­niul bio­lo­giei marine, o sume­de­nie de filme docu­men­tare apre­ciate, Steve Zis­sou (Bill Mur­ray) se simte res­pins de toti cei care il apla­u­dau la scena des­chisa, odinioara.

Expect the impossible.

Este greu sa faci un film de actiune cu ade­va­rat bun. In pri­mul rand ai nevoie de un sce­na­riu bine pus la punct, bazat pe o poveste care sa atraga publi­cul in cine­ma­to­grafe, tre­buie sa anga­jezi o dis­tri­bu­tie daca nu buna spre excep­tio­nala, iar buge­tul tre­buie sa depa­seasca limi­tile ima­gi­na­tiei omu­lui de rand. Mis­sion: Impo­s­si­ble a fost la vre­mea lui un film foarte bun, un cla­sic al aces­tui gen, si inca ramane in amin­ti­rea mul­tora prin sce­nele la acea vreme nemai­va­zute pe marile ecrane. Cu un Tom Cru­ise de excep­tie, indru­mat de catre regi­zo­rul Brian de Palma, aceasta pro­duc­tie din 1996 a fost un film al extre­me­lor, bucurandu-se de o serie de pre­mii, dar si de o nomi­na­li­zare la Zme­ura de Aur. Mie per­so­nal, com­pa­ra­tiv cu ce putem vedea in pre­zent in cine­ma­to­grafe, Mis­sion: Impo­s­si­ble mi s-a parut ceva mai ori­gi­nal decat cla­si­cele povesti cu spi­oni. Nu se com­para cu seria The Bourne, care din punct de vedere al sce­na­ri­u­lui este cu cel putin 2 clase supe­ri­oara, dar Brian de Palma a facut la vre­mea lui un thriller

Viata sa este fan­tas­tica. Sotia sa este fan­tas­tica. Veci­nii lui nu sunt prea fantastici.

Wes Ander­son se numara prin­tre regi­zo­rii mei pre­fe­rati. Cu fie­care film m-a atras si mai mult in uni­ver­sul sau inte­sat de per­so­naje unice, nemain­tal­nite. Fan­tas­tic Mr. Fox, cu un sce­na­riu sem­nat de Wes Ander­son si Noah Baum­bach, echipa care a lucrat si la poves­tea fil­mu­lui The Life Aqu­a­tic with Steve Zis­sou, este debu­tul in lumea ani­ma­tiei pen­tru cel care ne-a uimit cu super­bele come­dii Rush­more si The Royal Tenen­baums. Pen­tru cei care se satu­ra­sera de fil­mele de ani­ma­tie con­ce­pute exclu­siv pe com­pu­ter, Fan­tas­tic Mr. Fox este o sansa de eva­dare, caci Wes Ander­son a ape­lat la teh­no­lo­gia stop motion, adica o fil­mare cadru cu cadru a unor mario­nete, ima­gi­nile puse cap la cap dandu-ne sen­za­tia unei mis­cari cur­sive. Teh­no­lo­gia este una foarte veche, fiind folo­sita pen­tru prima data de can­a­dia­nul Nor­man McLa­ren in scurt­me­tra­jul Nei­gh­bo­urs (1952), care a cas­ti­gat si un Oscar, insa nece­sita multa rab­dare si migala, ast­fel ca putine filme de lung­me­traj au fost rea­li­zate in acest mod, prin­tre cele mai cele­bre numarandu-se lan­sa­rea de anul acesta, Cora­line. Cel mai impor­tant este ca Fan­tas­tic Mr. Fox si Cora­line s-au dove­dit a fi mari reu­site in dome­niul ani­ma­tiei, ast­fel ca putem fi siguri ca in vii­tor genul acesta de film va face con­cu­renta pro­duc­ti­i­lor com­pu­te­ri­zate marca Pixar.

Dis­tri­bu­tia este pri­mul aspect care iti cap­teaza aten­tia atunci cand vine vorba de Fan­tas­tic Mr. Fox. George Cloo­ney, Meryl Streep, Wil­lem Defoe, pre­cum si obis­nu­i­tii lui Wes Ander­son: Owen Wil­son, Bill Mur­ray si Jason Schwart­zman.

Am recu­nos­cut mana lui Guy Rit­chie inca din pri­mele sec­vente ale aces­tui film. Este fas­ci­nant sa observi par­cur­sul spec­ta­cu­los al aces­tui regi­zor in decur­sul celor 14 ani de cariera. In Sher­lock Hol­mes am rega­sit cate ceva din monta­jul si regia altor filme din pal­ma­res pre­cum Lock, Stock and Two Smo­king Bar­rels (1998), Snatch (2000) sau chiar Roc­kn­Ro­lla (2008). Lan­sat chiar in prima zi a anu­lui 2010, acest film se ada­uga unei liste aproape inter­mi­na­bile de pro­duc­tii cine­ma­to­gra­fice si TV ce il au in prim-plan pe bine­cu­nos­cu­tul detec­tiv britanic.

Spre deo­se­bire de alti eroi din filme, Sher­lock Hol­mes pro­fita din plin de inte­li­genta sa, fiind per­so­na­jul care mai intai gan­deste si ana­li­zeaza si abia apoi loveste, actio­neaza. Mar­tu­rie stau cele cateva scene in care publi­cu­lui ii este expli­cat in deta­liu ceea ce tre­buie facut pen­tru a rezolva situ­a­tia iar apoi printr-o suc­ce­siune  rapida de cadre se intam­pla ceea ce era ana­li­zat ante­rior in slow-motion; tipic Guy Rit­chie. El insa nu face nimic supra­na­tu­ral pen­tru a iesi in evi­denta, pe langa min­tea scli­pi­toare fiind chiar un om ce se lasa prada lenei de a se ingriji, dar fara ca sa se des­prinda de ati­tu­di­nea unui geniu neinteles.