Crezi in speranta.

The Book of Eli are mari şanse să mulţumească spectatorii de toate vârstele, însă după ce petreci o noapte cu opera fraţilor Hughes zburdându-ţi prin minte, ajungi la concluzia că este doar un alt film mediocru. Nu Denzel Washington este problema, nici măcar tinerica Mila Kunis, ci scenariul fără logică. Regizorii filmului, Allen Hughes şi Albert Hughes, aflaţi la primul film realizat pentru largă distribuţie, lucrează mulţumitor, reuşind să creeze chiar şi câteva momente memorabile de-a lungul acţiunii, însă povestea pare a fi prea lungă pentru a merita răsplata nu prea valoroasă din final. Ba chiar finalul reprezintă o mare problemă, deoarece este un clişeu pe care nici măcar Michael Bay nu cred că l-ar folosi. Filmul ascunde o parabolă religioasă cu accente de western, derulată într-un spaţiu sterp, post apocaliptic, unde găşti de canibali ucid puţinii oameni rămaşi în viaţă, iar un afacerist cu aspiraţii mesianice încearcă să obţină ultima Biblie rămasă pe pământ, având scopul de a se proclama noul mântuitor al omenirii. Conceptul nu este rău, însă rezultatul final dezamăgeşte crunt.

Eli (Denzel Washington) este unul dintre puţinii supravieţuitori ai războiului planetar care a ucis aproape toată populaţia globului. Singuraticul bărbat străbate America având misiunea de a ajunge în vest, acolo unde crede că se afla o ultimă oază a civilizaţiei, însă drumul lung ascunde primejdii nebănuite. Găştile de canibali cutreieră deşertul pentru a-şi procura hrana cea de toate zilele, iar Eli, sănătos şi puternic, reprezintă o atracţie de neratat pentru aceştia.

Acest film este cunoscut ca ultima aparitie pe marile ecrane a lui Heath Ledger; poate in mare parte a fost si acesta un mod de a atrage atentia asupra filmului, insa dupa o prima vizionare tot ce pot spune este ca avem de-a face cu o productie speciala, iesita din comun, cu o poveste originala, cum teoretic nu s-a mai vazut pana acum. Regizat de Terry Gilliam, cel care a mai creat The Brothers Grimm sau The Fisher King din 1991, The Imaginarium of Doctor Parnassus ia inca din primele scene forma unei povesti fantastice uimitoare. Scenele sunt de un constrast uimitor, trecand de la mizeria periferiilor oraselor si pana la bine cunoscuta lume a imaginatiei, unde visele celui care trece prin oglinda devin realitate. Insa toata aceasta lume a perfectiunii are si un revers al medaliei: respectiva persoana este pusa la un moment dat sa aleaga intre calea buna si cea rea, hotararea luata influentandu-i viitorul curs al vietii.

Povestea il are in atentie pe Doctorul Parnassus (Christopher Plummer), un fost calugar ce a facut un pact cu diavolul pentru nemurire. Secolele trec iar barbatul se trezeste indragostit de o frumoasa femeie, pentru care, din nou, face un pact cu

Shi mian mai fu (2004) nu este nici primul si nici ultimul film in care vedem eroi care sfideaza gravitatia facand salturi care de care mai spectaculoase in timp ce se bat cu sabiile cu o gloata de adversari. Desi la prima vedere nu pare sa iasa in evidenta cu ceva bun fata de filmele de acelasi gen, la o privire mai atenta descoperim o serie de particularitati ce ii ofera trasaturi aparte. Filmul lui Yimou Zhang surprinde specatorul din mai multe puncte de vedere. Daca nu stiti cine e Yimou Zhang, va spun ca este un regizor chinez cu 2 premii BAFTA la activ(pentru Huozhe (1994) si Shi mian mai fu ) si multe alte nominalizari si premii. Pe langa costumele atent lucrate si selectionate, scenografia realizata in cele mai mici detalii si soundtrackul incantator, cromatica, sau mai bine spus imaginea filmului este cea care ofera originalitate filmului, acest ultim aspectiv fiind apreciat si de membrii Academiei Americane de film, care l-au nominalizat la Oscar pentru cea mai buna imagine.

Intr-o singura clipa lumea s-a schimbat.

Cormac McCarthy este un scriitor de o inalta clasa, fiind comparat de criticii literari contemporani cu premiatul Nobel William Faulkner, autorul celebrului roman Zgomotul si furia. Romanul No Country for Old Men a fost adaptat cu foarte mare succes de fratii Coen, filmul castigand patru premii Oscar si instalandu-se fara drept de apel in topurile celor mai bune filme ale tuturor timpurilor. The Road, lansat in 2007, a fost laureat cu cea mai prestigioasa distinctie literara din Statele Unite, premiul Pulitzer. Drepturile de ecranizare fusesera deja cumparate inca dinainte ca romanul sa fie lansat, producatorii grabindu-se sa puna mana pe o noua mina de aur semnata Cormac McCarthy. Filmul a fost terminat inca din toamna lui 2008, insa a fost lansat de abia acum din considerente legate de premiile Oscar. Producatorii au considerat ca filmul are mari sanse de a fi nominalizat, asa ca au dorit sa evite concurenta acerba de anul trecut, mizand pe faptul ca anul acesta se va forma un culoar prielnic pentru film, insa, in clipa de fata, sunt sigur ca nu mai sunt sanse pentru ca productia sa prinda un loc pe lista Academiei, iar asta nu pentru ca filmul este nereusit, chiar din contra, insa nu a beneficiat de marketing agresiv si nici nu s-a bucurat de suport din partea asociatiilor de critici, ceea ce i-a adus mari deservicii.

Intr-o lume zguduita de un cataclism apocaliptic mai traiesc foarte putini oameni, iar cea mai mare grija a lor este hrana. Toate animalele au murit, recoltele au fost distruse, copacii cad unul cate unul, iar o mare parte din oameni s-au grupat in gasti care practica ritualuri canibalice.