După foarte mult timp pot zice că am vizionat o animaţie reuşită. Mă săturasem de veşnicele readaptări după poveşti de pe vremea bunicilor mei sau de remake-urile la animaţii deja ultracunoscute şi demult digerate de stomacul spectatorului de rând. Nu sunt vreun fan declarat al acestui gen, însă îmi place ca ceea ce urmăresc să se ridice la înălţimea aşteptărilor sau dacă este vorba despre vreo recomandare, să nu constant că persoana care a binevoit să-mi zică titlul în cauză ar trebui să se abţină de la viitoare păreri personale în acest domeniu. Însă nimic din ce am scris nu are legătură cu How to Train Your Dragon, o animaţie reuşită, amuzantă şi mai ales dinamică, ţinând cont de publicul ţintă. Este şi un film pentru adulţi, întrucât pentru copii ar fi de ajuns câteva scene comice, o glumă cu conotaţii sexuale primitive şi eventual nişte violență de categoria a doua. Dincole de personajele de „hârtie” (de fapt personaje

Iubirea vieţii lui de dincolo.

Vizionând Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street am ajuns la concluzia că acest film reprezintă probabil cea mai slabă producţie regizată vreodată de Tim Burton. Dar se pare că m-am înşelat, deoarece părerea mea s-a schimbat odată cu terminarea de vizionat a filmului Corpse Bride. Deşi durează o oră şi cincisprezece minute, Corpse Bride este un film prea plictisitor şi previzibil pentru o comedie muzicală. Habar nu am ce ar trebui să apreciez la acest film. Efectele şi muzica? Povestea? Sincer, după ce l-am terminat de vizionat am simţit cum mi-am pierdut timpul degeaba. Deşi iniţial mă gândeam că este un film simplu pentru copii am ajuns la concluzia că micii telespectatori nu vor fi nici pe departe impresionaţi de această producţie. Nu spun că pelicula este una slabă, însă nu impresionează cu nimic şi nu se apropie nici măcar puţin de cuvântul spectaculos, cuvânt care pare să-l definească pe genialul Tim Burton.

Acţiunea are loc în epoca victoriană când o familie de aristocraţi ajunşi la faliment decid să-şi căsătorească fiica, Victoria (Emily Watson) cu Victor (Johnny Depp), fiul unei familii care tocmai a reuşit cât de cât să se îmbogăţească. Ambele familii văd această căsătorie ca pe o oportunitate de a urca pe scara socială, cei doi tineri fiind piesele decisive ale jocului lor. Deşi cei doi sunt speriaţi de această căsătorie se îndrăgostesc instant în momentul în care fac cunoştinţă.

Cele mai enervante personaje nascocite vreodata de mintea umana au revenit pe ecrane. Nu stiu altii cum sunt, dar eu trebuie sa beau macar trei beri inainte sa merg la un film de genul asta. Nu de alta, dar poate ca atunci cand sunt treaz nu percep eu subtilitatile umorului din filmulete ca Old Dogs, Couples Retreat si altele de genul. Am ajuns sa ma simt dat la o parte cand observ ca sunt unul dintre putinii din sala care nu rade. La Ice Age 3 am baut doua beri Tub*rg si singura faza care m-a amuzat nu s-a petrecut in film, ci in sala, unde am observat un barbat tarat de iubita sa la film. Chipul lui plin de dezgust a reusit sa-mi faca ziua mai buna. Conta ca nu ma simteam singurul om neatins de valul de fericire produs de un film mediocru. Am ajuns sa vad Alvin and the Chipmunks purtat de inertia care ma atrage la cinema, unde, de obicei, dau de filme acceptabile, insa isteria Avatar i-a determinat pe managerii de la Cinema City sa suplimenteze numarul de spectacole 3D, ceea ce m-a adus pe mine in ipostaza de a alege intre Sherlock Holmes, pe care il vazusem, si Old Dogs, care a reprezentat o experienta traumatizanta. Rasul dragalas al unui copil inocent bucuros de noua jucarie primita alaturi de meniul special Alvin and the Chipmunks a extras din adancul sufletului meu atasat mai degraba de o sesiune de violenta marca Scorsese sau Tarantino ceva ce credeam ca pierdusem, anume spiritul copilariei.

Mare greseala. Desi vazusem trailerul, desi urmarisem un reportaj E! despre film, iar opinia mea generala despre veveritele chitaitoare se citea printr-o grimasa de dezinteres, acea forta nebanuita mi-a introdus mana in buzunar, mi-a scos banii, i-a plasat pe tejgheaua functionarului si a cerut un bilet la Alvin si veveritele.

Pregateste-te sa fii servit.

Din categoria “Filme mult mai bune decat ma asteptam”, astazi va prezint o animatie cu un titlu pe cat de lung si de apetisant pe atat de originala. Cloudy with a Chance of Meatballs promitea inca de la prima aparitie a trailerului o poveste unica, iar dupa vizionarea celor 90 de minute pot spune cu siguranta ca este un film unic prin perspectiva prezentata, dar si prin aspectele mai subtile prezente pe tot parcursul actiunii. Regizat de Phil Lord si de Chris Miller, Sta sa ploua cu chiftele, dupa cum a fost tradus titlul in limba romana (traducere foarte idioata dupa parerea mea), ne prezinta destinul mai putin fericit al unui tanar inventator, marginalizat de societate si care incearca din toate puterile sa se faca afirmat.

Flint Lockwood era inca de mic pasionat de tot ceea ce inseamna stiinta, insa trecerea timpului l-a facut sa constate ca nu este chiar cel mai stralucit cercetator. In ciuda acestui aspect, el continua sa inventeze diverse obiecte care teoretic au o aplicatie foarte utila. Insa tot ceea ce creeaza el este sortit esecului. Micul orasel in care traieste el, fost simbol al industriei pescuitului, este in