Heroes today. Legends forever.

Aşteptările mi-au fost confirmate şi singurul aspect pe care îl apreciez din întreaga experienţă The Expendables este legat de acţiunea specifică genului, ce include o distribuţie formată din nume mari ale industriei şi care devine un oarecare omagiu la adresa actorilor în mare parte trecuţi de prima tinereţe. În regia lui Sylvester Stallone, un om trecut prin multe producţii ce implică violență şi sânge fără măsură, The Expendables a fost un spectacol vizual, marcat de explozii uriaşe, execuţii cu sânge rece, dar în acelaşi timp a fost un model educativ pentru tinerii de 12 ani care oricum l-au văzut deşi nu le este recomandat acest lucru. Lăsând ironia la o parte, filmul excelează la capitolul brutalitate şi nu cred că am mai văzut în ultima perioadă o astfel de perspectivă asupra luptei corp la corp. Sylvester chiar nu s-a sfiit să şocheze în numeroase scene şi deşi efectele speciale în unele momente nu sunt chiar cele mai reuşite, tot rămâi cu o expresie a feţei demnă de un accident văzut live din perspectiva unui martor aflat la 10 metri distanță.

Povestea îi urmăreşte pe The Expendables, o echipă de mercenari care acceptă orice misiune atâta timp cât este realizabilă şi mai ales, profitabilă. Formată din Barney Ross (Sylvester Stallone), Lee Christmas (Jason Statham), Ying Yang (Jet Li), Gunner Jensen (Dolph Lundgren), Toll Road (Randy Couture) şi Hale Caesar (Terry Crews), echipa

Cine este Salt?

Angelina Jolie a avut fără îndoială şi roluri mai bune decât cel din Salt, însă în ciuda tuturor criticilor aduse filmului trebuie să recunosc că la capitolul acţiune producţia lui Phillip Noyce nu stă deloc rău. Aceasta este şi coordonata fundamentală a întregului film şi în mare măsură a fost şi piatra de căpătâi a personajului Angelinei Jolie, care nu a avut ocazia să ‘ joace’ de prea multe ori, fiind prinsă ori pe fugă, ori în scene căptuşite cu violenţă şi sânge gratuit. Este un mic spectacol vizual pentru spectatorului venit la cinema, însă nu ştiu în ce măsură va impresiona şi pe cel care se bucură de film în faţa televizorului sau a calculatorului personal, indiferent de diagonala ecranului sau sistemul audio de care dispune. Întreaga poveste nu-ţi răpeşte prea mult din timpul liber, fiind perfect că durată, astfel încât să rămâi cu impresie bună şi eventual să nu adormi spre finalul cu mult prea previzibil ce totuşi lasă loc pentru o continuare.

În mare acţiunea o urmăreşte pe Evelyn Salt (Angelina Jolie), un agent CIA respectat de către colegi şi de un

Visul este real.

Ce ştim despre lumea viselor sau mai bine zis cât de multe lucruri ne amintim din visele avute imediat după ce ne trezim? Care este sensul acestor vise şi ce utilitate ar putea avea aceste secvenţe construite de subconştientul nostru? Inception oferă a nouă abordare asupra acestei problematici într-o lume în care cu ajutorul tehnologiei oamenii sunt capabili să se conecteze în visul oricărei posibile victime şi să sustragă fără dificultate şi cele mai ascunse secrete ale acesteia fără măcar că persoana în cauză să realizeze ce s-a întâmplat. Odată ce ai vizionat filmul lui Christopher Nolan cu siguranţă vei rămâne cu mult prea multe întrebări şi vei încerca să desluşeşti ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Astfel vei consta că există numeroase interpretări ale firului epic, chiar dacă în aparenţă deznodământul nu stabileşte decât 2 posibile modalităţi. Însă scenariul este atât de complex încât şi cel mai mic detaliu poate bulversa întreaga acţiune şi te poate determina să ajungi la capătul unui drum pe care îl credeai cel corect. Inception este o capodoperă a zilelor noastre, o operă de artă ce depăşeşte cu mult viziunea omului normal despre lume şi despre ceea ce se întâmplă în vise. Practic, tematica aleasă a făcut posibilă această succesiune de idei care te bulversează încă din primele minute, o desfăşurare a acţiunii într-un ritm alert, dinamic, cum de foarte mult timp nu s-a mai văzut pe marile ecrane. Christopher Nolan s-a întrecut pe sine dând naştere unui film cu mult prea complex pentru a fi disecat la o primă vizionare și, după cum afirmăm anterior, maniera în care se îmbină scenele te lasă pur şi simplu dezorientat,  ajungând la un moment dat să pierzi şirul evenimentelor.

Visul nu mai reprezintă o experienţă pur individuală, tehnologia permiţând ca prin intermediul unui dispozitiv mai mulţi oameni să se

Bond is back…with a vengeance.

Ultima apariţie pentru Sean Connery în rolul lui James Bond a marcat finalul unei epoci în seria cu acelaşi nume, o perioadă dominată de o evoluţie de la un personaj anonim la un nume pe care toţi cinefilii îl cunosc în prezent. Diamonds Are Forever reprezintă o mică operă de artă a lui Guy Hamilton, un spectacol vizual ce antreanează într-o acţiune spectaculoasă un agent 007 revenit în forţă şi cu o dorinţă de răzbunare ce depăşeşte orice limită. Producţia din 1971 este fără îndoială cea mai reuşită de până acum, Sean Connery dând o ultimă reprezentaţie de nota 10. Dacă m-aş fi născut în urmă cu 50 de ani Diamonds Are Forever ar fi fost fără îndoială filmul meu preferat şi tind să cred în continuare că încă mai stârneşte nostalgie printre iubitorii clasicului personaj 007. 1971 nu a fost un an marcat de foarte multe producţii de anvergură şi în acest context adaptarea după celebrul roman al lui Ian Fleming a venit probabil ca o lovitură în box-office-ul vremii. Ceea ce nu reuşesc să înţeleg sunt criticile pe care Diamonds Are Forever le-a primit la vremea respectivă. A fost criticată maniera în care acţiunea s-a desfăşurat, afirmându-se că influenţele americane s-au simţit din plin în poveste, a fost desfiinţată chiar şi interpretarea lui Sean Connery, considerat mediocru şi lipsit de inspiraţie. Însă eu consider că toate aceste