I love the smell of napalm in the morning…

Am amanat foarte mult momentul in care ar fi trebuit sa scriu un articol despre Apocalypse Now. Este unul dintre filmele mele preferate, iar asta ma face sa imi doresc sa spun foarte multe despre el. Din pacate nu este timp, alteori nu este inspiratie, iar un asemenea film nu este demn de doar cateva propozitii simple si o concluzie. Sunt prea multe de spus, ascunde atatea teme si motive, se ramifica pe atat de multe cai, incat simt ca doar o carte ar putea cuprinde tot ceea ce se poate sti despre Apocalypse Now.

Lansat in 1979, Apocalypse Now a fost unul dintre cele mai dificile de realizat filme. Desi planificat sa fie gata de filmat in patru saptamani, iar apoi montat in doua luni, filmarile s-au intins pe parcursul a un an si trei luni, iar regizorul Francis Ford Coppola a cazut de multe ori in depresii atat de grave incat isi dorea sa se sinucida. Conditiile in care a fost creat erau aproape inumane. S-a stat in mlastini, in ploi torentiale, multi membri ai echipei au contractat malarie si au stat infometati, Martin Sheen a suferit un infarct, iar Coppola a ajuns intr-o stare psihica extrem de dificila. Filmul nu iesise inca de pe masa de montaj atunci cand a fost prezentat in premiera de la Cannes, se afla inca in stadiul de proiect neterminat, dar cu toate acestea a reusit sa castige premiul Palme d’Or. Montajul final a fost incheiat abia dupa Cannes, iar varianta finisata a primit opt nominalizari la Oscar, printre care si pentru cel mai bun film, cea mai buna regie si cel mai bun scenariu.

Pentru rolul principal, cel jucat de Martin Sheen, au fost contactati mai intai Jack Nicholson si Al Pacino. Nicholson a refuzat politicos, iar Al Pacino s-a aratat foarte speriat de posibilitatea de a sta prin mlastini atat de mult timp. Francis Ford Coppola chiar avea sa glumeasca mai tarziu ca Al Pacino ar fi acceptat acel rol doar daca filmul ar fi fost realizat in apartamentul sau din New York. Martin Sheen a acceptat rolul imediat, dar producatorii se temeau ca lipsa unei vedete de pe generic ar putea afecta succesul de public al filmului. Desi regizorul nu planuia sa faca un film comercial, a luat in calcul temerile colegilor sai, asa ca l-au chemat pe Marlon Brando pentru a juca rolul secundar, cel al colonelului Kurtz. Brando s-a prezentat la filmari, dar nu arata deloc a Marlon Brando. Se ingrasase peste masura, era chel si nici macar nu citise romanul “Heart of Darkness” scris de John Conrad, carte pe care se bazeaza scenariul. Coppola i-a citit-o pasaj cu pasaj, iar apoi i-a predat varianta finala a scenariului pentru a-si citi partea. In autobiografia sa, Marlon Brando marturiseste ca ceea ce scrisese Coppola in scenariu nu era bun de nimic. Era incoerent si nu se potrivea deloc cu atmosfera pe care trebuia sa o creeze personajul sau. Intregul rol a fost rescris de insusi Marlon Brando, iar decorul si luminile au fost recomandate tot de acesta. Asta inseamna sa fii un mare actor, aceste trasaturi ii diferentiaza pe asii filmului de restul, cei care doar invata niste replici si le rostesc cat mai bine posibil.

Filmul, lung de doua ore si douazeci de minute in varianta originala si de trei ore si douazeci de minute in cea re-editata, prezinta misiunea pe care capitanul Benjamin Willard (Martin Sheen) trebuie sa o indeplineasca in timpul conflictului din Vietnam. Este o misune speciala si nu are de-a face cu razboiul in sine. Willard trebuie sa il gaseasca pe colonelul Walter Kurtz, despre care se stie ca a innebunit si s-a ascuns intr-o padure din Cambodgia unde a subjugat o populatie locala si si-a creat un fel de stat pe care il conduce dupa bunul plac. Kurtz trebuie asasinat, asta este tot ce Willard trebuie sa stie. El pleaca cu o barca alaturi de cativa soldati, iar acestia il vor transporta de-a lungul raului Nang, dar pe parcurs vor face cunostinta cu fata nemiloasa a razboiului. Impreuna cu plutonul condus de colonelul Bill Kilgore (Robert Duvall), Willard va intra intr-o zona de razboi deschis si va asista la bombardamentele cu napalm si la distrugerea satelor vietnameze si omorarea civililor. Dupa o intalnire cu vedetele Playboy aduse pentru a ridica moralul soldatilor, drumul sau de-a lungul raului Nang va continua. Cateva zile mai tarziu va da din nou de aceleasi fete Playboy ramase blocate in urma terminarii combustibilului. In schimbul unor cansitre cu benzina, el cere ca oamenii sai sa fie lasati impreuna cu “iepurasii”. Aceasta scena apare doar in varianta re-editata si este unul dintre momentele memorabile ale filmului. Soldatii nu vor profita in niciun fel de aceste femei, ci se vor multumi doar sa le admire asa cum le stiau din pictorialele pe care le venerau atunci cand erau acasa, in America. Urmatoarea scena a filmului este una de asemenea memorabila, dar care nu apare decat in varianta Redux. Soldatii poposesc la mosia unor francezi care refuza sa paraseasca Vietnamul in ciuda faptului ca Franta nu mai are nicio putere asupra acestui stat. Ei isi duc zilele in acest spatiu pustiu si asteapta parca sa moara. Momentul este construit de regizor scotand in evidenta decorul scaldat de o lumina rosie sangerie simbolizand tenebrele razboiului. Tot acest drum pe care Willard il intreprinde se va incheia in Cambodgia, unde va gasi in sfarsit locul unde Kurtz se ascunde. Acesta reusise sa subjuge un mic trib de localnici si devenise un fel de zeu pentru acestia. Cadavrele agatate de copaci si cuvintele “Our motto: Apocaypse Now” scrise in litere de sange stau marturie ale ofrandelor pe care bastinasii i le aduc lui Kurtz. Willard il intalneste aici pe un fotojurnalist (Dennis Hopper), care pare a sti totul despre Kurtz si care ii aduce la cunostinta nebunia de care acesta sufera. Momentul intalnirii dintre cei doi, Willard si Kurtz, este in opinia mea una dintre cele mai bune scene suprinse vreodata de o camera video. Marlon Brando nu apare niciodata foarte clar, o lumina galbena ii brazdeaza mereu o parte din chip, cealalta fiind cuprinsa in intuneric. Misterul asupra acestui personaj este mentinut cu abilitate desavarsita, dar monologul de cateva minute pe care Kurtz il rosteste este de fapt cheia intelegerii acestui film.

Apocalypse Now poate fi numit fara urma de ezitare cel mai bun film de razboi al tuturor timpurilor si unul dintre cele mai valoroase zece filme realizate vreodata. Coppola urmareste intregul fir al naratiunii din doua perspective: una a drumului propriu-zis, intesat de pericole si momente dure, iar cealalta este o perspectiva a decaderii psihice pe care eroul o sufera. Pornind de la prima scena a filmului, unde il vedem pe Willard in pat si auzim sunetele elicelor de elicopter stim ca protagonistul este deja trecut prin focul razboiului. Privirea ii sta inchetata, corpul este inert, ar putea pleca inapoi acasa, dar accepta noua misiune pe care armata i-o propune. De ce? Pentru ca stie ca acasa nu va da peste nimic bun. Sa fim seriosi, ce i-ar mai putea schimba perspectiva asupra vietii unui om care a vazut deja toate acele orori? Willard accepta misiunea pentru ca stie ca nu mai are nimic de pierdut. Moartea sau viata sunt totuna pentru el.

Desi personajul lui Marlon Brando nu apare decat in scenele din finalul filmului, spectatorul afla tot ce se poate sti despre colonelul Kurtz din documentele pe care Willard le rasfoieste in momentele de scurta acalmie, astfel incat avem de-a face cu un personaj construit in absentio. In imaginile pe care le vedem in acele hartii, veti vedea o alta fata a lui Kurtz, sunt fotografii vechi (din arhiva lui Marlon Brando) unde acesta este infatisat ca un barbat puternic si chipes, astfel ca impactul la vederea unui Marlon Brando gras peste masura si chel va fi unul deosebit de puternic.

Apocalypse Now este un important manifest anti-razboi. La fel ca si The Deer Hunter (1978), aici putem asista la degradarea morala pe care o sufera soldatul. In timp ce The Deer Hunter vorbeste despre drama celui intors de pe front, care nu mai poate simti ce inseamna exact conceptul de a fi acasa si nu reuseste sa se adapteze si sa inceapa o noua viata, Apocalypse Now nu lucreaza cu asemenea idei. Nu exista acasa pentru Willard, el este deja constient ca si-a pierdut aceasta notiune. Drumul parcurs de protagonistul nostru ar mai putea fi interpretat si ca o incercare de gasire a unui reper care sa ii dea motive sa isi continue viata. In scena initiala il vedem pe erou stand beat in pat si fara a avea vreun plan anume. Cel mai probabil s-ar fi sinucis, dar cand apare aceasta misiune, isi da seama ca este ceva de care are nevoie, un carlig de care sa se prinda. Nu stim ce se intampla dupa momentul final al filmului, deznodamantul fiind deschis si lasat la interpretarea spectatorului. Pentru mine este clar ca el nu a reusit sa mai schimbe ceva, iar daca s-a intors acasa, cel mai probabil a avut o soarta asemanatoare eroului din Born on the Fourth of July.

Nu trebuie uitate nici personajele secundare ale povestirii. Colonelul Bill Kilgore, jucat impecabil de Robert Duvall, este expresia patriotului orbit de mesaje insufletitoare si ordine. El stie doar ca are programate cateva bombardamente cu napalm, altceva nu il mai intereseaza. Nu conteaza numarul de morti, nu conteaza daca ii dispar efective, vrea doar sa castige lupta. Tot el este si autorul replicii devenite mottoul filmului: “Iubesc mirosul de napalm dimineata”. Fotojurnalistul, jucat de Dennis Hopper, are rolul de liant intre Willard si Kurtz. Primul afla de la el cam toate detaliile legate de starea psihica a lui Kurtz, dar se vede clar ca si el a stat atat de mult printre acesti oameni incat a innebunit si el.

Castigator al Palme d’Or si a doua premii Oscar, Apocalypse Now se cere a fi vizionat de catre orice iubitor de film. Revista Film4 l-a plasat pe primul loc intr-un top al celor mai bune filme pe care sa le vezi inainte de a muri, iar Institutul American de Film l-a pozitionat pe locul 30 in topul celor mai bune filme din istorie.

Trailer
Coloana sonora(Soundtrack)
The Doors – The End The Rolling Stones – (I Can’t Get No) Satisfaction Richard Wagner – The Ride of the Valkyries The Beach Boys – Surfin’ Safari
Descarca (Download) subtitrare