La fel ca si La dolce vita, Amarcord este un film fara o actiune propriu-zisa, o colectie de episoade provenite din amintirile regizorului Federico Fellini din copilaria petrecuta in Rimini. Am putea spune ca este ultima capodopera a italianului, fiind filmul care aduna la un loc toate motivele favorite ale lui Fellini, visele, fascinatia pentru frumusetea feminina, paradele, amintirile copilariei. Amarcord este ca un album care aduna toate imaginile frumoase ale adolescentei, raspandind un aer nostalgic dulce-amarui al unei bucurii trecute. Acesta, alaturi de La dolce vita si 8½, este una dintre cele mai influente opere ale lui Fellini, dovedindu-se sursa de inspiratie pentru Giuseppe Tornatore, un maestru al realizarii de tablouri nostalgice, Alfonso Cuaron, dar si pentru superbul Radio Days al lui Woody Allen, precum si minunatul Otac na sluzbenom putu al lui Kusturica. Imagini de o frumusete ce rivalizeaza cu perfectiunea, un umor subtil, personaje frumos conturate, toate adunate intr-un Rimini al anilor ’30 si urmarite timp de un an cu toate fericirile, dramele, barfele, jocurile si destinele impletite.

Fellini isi incepe minunata rememorare cu venirea primaverii, atunci cand prezenta pufului alb al papadiei in aer semnifica schimbarea anotimpului. Dintr-o data locuitorii din Rimini se trezesc la viata, incep paradele, sarbatorile specifice, in timp ce in familia lui Titta Biondi lucrurile sunt la fel. Fiecare masa este incheiata sub amenintarile de suicid ale mamei, in timp ce Titta este alergat prin curte de tatal sau pentru o noua pozna facuta prin oras. Este trimis sa se spovedeasca si iar il minte pe preot ca s-a masturbat doar o singura data si se caieste profund pentru fapta sa, in timp ce mintea ii rememoreaza toate femeile frumoase pe care le-a vazut, sanii impozanti ai tutungeritei, formele incredibile pe care Gradisca (Magali Noel) le poseda. Vine si vara, iar familia Biondo reia obiceiul plimbarii anuale a unchiului Teo, bolnav psihic, care face o criza si se urca in copac strigand pentru o femeie. Apoi urmeaza toamna si inca o iarna, Fellini realizand una dintre cele mai frumoase scene pe care le-am vazut vreodata. Fulgi mari de zapada, copii bulgarindu-se, frumoasa Gradisca imbracata in alb si asaltata de adolescentii care o idolatrizeaza, totul incheindu-se cu aparitia unui paun care coboara din cer si isi deschide penajul sub privirile uluite ale celor din jur.

Amarcord se incheie intr-o nota amara. Scena nuntii Gradiscai ar trebui sa fie una fericita, dominata de sentimentul unei bucurii specifice oricarei petreceri, insa Fellini construieste aceasta secventa ca pe o despartire de Rimini si oamenii sai, nu ca pe o comuninune a destinelor a doi oameni. Tabloul deprimant este completat de aruncarea buchetului de flori pe care nu il prinde nimeni si plecarea femeii din oras.

Federico Fellini este dominat de aceeasi liricizare a discursului, imaginile derulandu-se de parca ar fi dictate de o muzica interioara. Aici, mai mult ca niciodata, felul poetic de a aborda secventele este maniera perfecta de a traduce melancolia care stapaneste intreaga creatie. Personajul jucat de Magali Noel, superba Gradisca, o femeie trecuta de patruzeci de ani, insa pastrand o frumusete specifica varstei, simbolizeaza obiectul dorintei, intocmai ca Anita Ekberg in La dolce vita sau Sandra Milo in 8½. Felul in care se misca pe strazile orasului etalandu-si haina de blana rosie, buzele lungi si carnoase la fel de rosii, picioarele de felina urmarite atent de privirile barbatilor si a baietilor vor fi mai tarziu surse de inspiratie pentru Malena lui Tornatore. Filmul a obtinut premiul Oscar pentru cea mai buna productie straina si a primit nominalizari pentru scenariu si regie.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) Amarcord (1973)

Trailer Amarcord (1973)

Download subtitrare Amarcord (1973)

Subtitrari pentru variantele de 1 si 2 cd-uri: aici