Alone (2007)
We promised to stay together forever.
Interesul pentru cinematografia asiatică a crescut în ultima perioadă şi am ajuns la concluzia că unele producţii depăşesc cu mult nivelul impus de Hollywood sau de producţiile europene, ca să nu mai vorbim de Bollywood, care nici măcar nu emite pretenţii. Sunt multe filme asiatice de calitate, iar în lipsa unei promovări serioase, este greu să ajungi să dai de ele, dar apoi să le vizionezi. Cel puţin în ceea ce priveşte genul horror sunt de părere că asiaticii sunt experţii în domeniu, adevăraţii artişti ai poveştilor cu spirite, zombie şi alte creaturi ieşite din lumea maleficului. Faptul că am reuşit să vizionez Alone, în regia lui Banjong Pisanthanakun, omul care a mai adus pe marile ecrane şi Shutter, alături de Parkpoom Wongpoom, un horror reuşit, inteligent şi care m-a făcut să simt din nou gamă de trăiri specifice unui horror veritabil, este intr-adevăr noroc. Nevoia de a opri de mai multe ori pe parcurs filmul a fost doar un semn că cei doi regizori şi-au făcut treaba şi au reuşit să inducă spectatorului teama în sânge.
Pim (Marsha Wattanapanich) trăieşte în Coreea, având o relaţie bazată pe iubire cu Vee (Vittaya Wasukraipaisan) şi o viaţă demnă de invidiat. Însă puţină lume ştie că în adolescenţă fusese supusă unei operaţii de despărţire de sora sa siameză, intervenţie în urma căreia sora a decedat. Când mama ei suferă un atac cerebral, Pim este nevoită să se întoarcă în ţara natală, Tailanda, reîntâlnindu-se cu trecutul dureros. Însă în această lume de care fugise, femeia descoperă o serie de nereguli, începând de la micile iluzii din casa părintească şi până la ceea ce i-a provocat atacul cerebral mamei sale. Este oare doar o serie de coincidenţe tragice sau sora ei
doreşte să se răzbune pentru drama provocată?
Alone mi s-a părut un horror de excepţie. I-aş fi dat încă de la jumătate calificativul ‘foarte bun’, căci mi-a indus o stare de ‘veghe’ pe care nu o mai simţisem de la Shutter, o altă producţie clasică asiatică. Am retrăit amintiri frumoase alături de spiritul lui Ploy, sora lui Pim, însă ceea ce m-a dat gata şi m-a făcut să laud această producţie anonimă pentru mine până acum 2 zile, a fost răsturnarea de situaţie majoră din deznodământ. A venit fix ca cireaşa de pe tort în contextul în care şi finalul aşa cum mi-l imaginam ar fi fost de ajuns. Am apreciat acest aspect foarte mult, însă la fel de importantă a fost şi evoluţia celor doi actori principali, ai căror nume sunt cu mult prea complexe pentru a le repeta. Pim este un personaj cu două fețe, iar diferenţele de interpretare tipice celor două ipostaze se ridică la înălţimea întregii producţii.
Recomand din tot sufletul Alone absolut tuturor fanilor genului, pentru că sunt sigur că un cinefil pasionat de drame nu va şti să aprecieze o astfel de producţie. Alone merită toate laudele care i se aduc şi sper ca în viitor să pot urmări şi alte producţii horror cel puţin la fel de reuşite precum aceasta.
Nota autorului: 









Coloana sonoră (Soundtrack) Alone (2007)
Soundtrack Indisponibil
Trailer Alone (2007)
![]()
Download subtitrare Alone (2007)
![]()
Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici
Etichete: 2007, Banjong Pisanthanakun, filme asiatice, filme bune, Marsha Wattanapanich, Parkpoom Wongpoom, recenzie, review, Vittaya Wasukraipaisan |
Related posts: |
One Comment »
1 Pingbacks »
-
[...] This post was mentioned on Twitter by Cineblog.info. Cineblog.info said: Alone (2007) http://bit.ly/aRbmx1 [...]
Spune-ţi şi tu părerea









Sunt cam aiurea filmele horror.