Toata munca. Toata stralucirea. Toata durerea. Toata dragostea. Tot acel ritm nebun. Tot acel jazz.

Daca parcurgem intreaga istorie a filmelor musical si alegem cateva dintre cele mai bune, fiecare dintre ele va pali in comparatie cu All That Jazz, care, cred eu, nu are niciun alt rival care sa i se apropie ca valoare. De ce spun acest lucru? Pentru ca regizorul Bob Fosse duce fantezia la maxim si realizeaza un film stralucitor, foarte bun din punct de vedere tehnic, excelent montat, scris si jucat asa cum scrie la carte. Ideea de a face acest musical i-a venit lui Fosse atunci cand se afla pe patul de spital si isi simtea sfarsitul aproape. El a inceput sa se intrebe daca nu cumva moartea ar putea fi ceva mai vesela si pusa pe scena, cantata in pas vioi, iar nimeni sa nu se mai simta intristat atunci cand cineva isi da duhul. Bob Fosse a scapat de moarte si s-a grabit sa puna in practica acea idee, iar personajele pe care le aseaza pe hartie alaturi de scenaristul si producatorul filmului, Robert Alan Arthur, sunt inspirate din viata regizorului. Distributia a fost aleasa cu grija, iar rolul principal este ocupat de Roy Scheider, ajuns cu aceasta prestatie la apogeul carierei, asta dupa ce cu cativa ani inainte isi facuse un nume in thrillere precum The French Connection si Jaws.

Pe Broadway este greu sa ajungi daca nu ai un talent iesit din comun sau daca nu esti o femeie dispusa sa isi faca de cap cu regizorul spectacolului. Joe Gideon (Roy Scheider) este un reputat regizor de teatru specializat pe vodevil, iar castingurile pe care le organizeaza scot mereu la iveala rezultate neasteptate. Isi alege actritele nu doar pe baza talentului, ci si pe felul in care arata, dar mai ales daca reuseste sa citeasca in ochii lor dorinta unei mici aventuri in viitor. Joe recunoaste ca si-a batut joc de casnicia sa si ca in toti acesti ani a mintit si a inselat incontinuu, dar nici acum nu s-a potolit. Noul sau spectacol ii pune deja multe bete in roate, caci nu reuseste sa gaseasca un echilibru, nu ajunge la formula ideala si nici nu izbuteste sa cada la o invoiala cu producatorii, iar pentru ca totul sa fie complet, inca nu a terminat montajul ultimului sau film, iar producatorul sau il grabeste si isi doreste sa vada mai repede rezultatul. Viata dezordonata a lui Joe Gideon il conduce repede spre o cadere nervoasa si acesta ajunge in spital, acolo unde isi asteapta inevitabilul sfarsit.

Povestea pseudo-autobiografica a lui Bob Fosse este privita din mai multe perspective. Urmarim o confesiune pe care Gideon i-o face mortii, care este imbracata in rochie de mireasa si ii adreseaza intrebari incomode, urmarim perspectiva vietii reale cu tot zbuciumul pe care viata de regizor il presupune, dar si o varianta fantezista de vodevil a evenimentelor din existenta sa sordida. Ultima scena a filmului este o metamorfozare interesanta a mortii. Bob Fosse isi imagineaza moartea ca pe o emisiune de divertisment unde Gideon este invitat pentru a vorbi despre viata sa. In public se afla toate persoanele care l-au cunoscut in timpul vietii, iar acesta isi ia la revedere de la fiecare in parte asemeni unui star rock aflat pe val. Montajul filmului este cel mai important, existand o scena care se tot repeta in timpul peliculei, un moment care ne prezinta felul in care arata fiecare dimineata din viata lui Joe Gideon, care se indoapa cu pastile de toate tipurile si picaturi pentru ochii sai din ce in ce mai bolnavi si mai obositi.

All That Jazz, al carui titlu provine dintr-un cantec din spectacolul de vodevil Chicago, transformat in film abia in 2002, a fost onorat cu distinctia Palme d’Or, pe care a impartit-o cu filmul lui Akira Kurosawa, Kagemusha.

Nota cineblog : 10

Coloana sonoră (Soundtrack) All That Jazz (1979)

Trailer All That Jazz (1979)

Download subtitrare All That Jazz (1979)

Subtitrari pentru variantele de 1 si 2 cd-uri: aici