Pe fluviul unde Dumnezeu nu si-a terminat niciodata creatia.

In secolul al XVI-lea, marile puteri europene purtau expeditii ambitioase si isi construiau imperii coloniale vaste. Spania si Portugalia erau intr-o competitie acerba, fiecare avand la dispozitie armate greu de invins si o flota imensa. Spaniolii au reusit sa-i subjuge pe azteci si au cucerit Mexicul imediat, iar Hernando Cortez a devenit celebru pentru victoriile repurtate. Spaniolii au continuat cuceririle si in America de Sud, acolo unde legenda unui presuspus El Dorado, un loc al tuturor bogatiilor, i-a impins pe oamenii lui Gonzalo Pizarro sa plece pe Amazon si sa descopere taramul visat. Werner Herzog, unul dintre cei mai importanti regizor germani, ne aduce in inima unui grup de supusi ai coroanei spaniole, care incearca sa descopere locul in care El Dorado si aurul sau se afla. Avandu-l in rolul principal pe Klaus Kinski, un actor cu un chip pe care nu il poti uita prea usor, filmul lui Werner Herzog se recomanda drept una dintre cele mai importante creatii ale cinematografului german de la origini si pana in prezent.

Scenariul este scris de Werner Herzog si in nouazeci de minute suntem introdusi intr-o poveste aproape hipnotizanta in care mania puterii si dorinta de avere sunt temele predominante. Cu o muzica de legenda compusa de Florian Fricke, Aguirre, mania zeilor apare ca un film invaluit intr-un mister greu de descifrat. Peisajele superbe si realiste, filmate cu rafinament de Werner Herzog, iti fura privirea. Bazat pe scrierile descoperite in jurnalul unui preot care a insotit o misiune din cadrul campaniei de cucerire a Americii de Sud de catre spanioli, filmul utilizeaza elemente de mitologie combinate cu aspecte istorice interesante. Don Pedro de Ursua conduce aceasta mica armata care urmeaza sa faca jonctiunea cu trupa de soldati condusa de Gonzalo Pizarro, conquiztador spaniol, frate vitreg al mult mai celebrului Francisco Pizarro, stapanitorul Imperiului Incas. Aguirre (Klaus Kinski) ii urmareste fiecare pas si planuieste o tradare menita a-l lasa pe Ursua fara putere. Dupa ce planul ii iese, el decide ca un nou conducator sa fie numit, acesta fiind lacomul Don Fernando de Guzman. Scopul misiunii se schimba, intalnirea cu oamenii lui Pizarro nemaifiind un tel pentru membrii armatei, acestia pornind de unii singuri in cautarea taramului de legenda El Dorado, un loc despre care povestile ameridiniene spun ca ar ascunde toate bogatiile din lume. Cu dorinta de putere a lui Aguirre si lacomia lui lui Guzman, incetul cu incetul oamenii incep sa moara din cauza infectiilor, a bolilor, a foametei sau ucisi de sagetile veninoase ale populatiei bastinase care se ascunde pe malurile Amazonului. Pentru Aguirre totul se transforma intr-o misiune sinucigasa si betia puterii il face sa creada in scopul sau chiar si atunci cand ramane singurul supravietuitor de pe pluta.

Ultima scena a filmului surprinde perfect esenta temei filmului, nebunia puterii. Travellingul circular in jurul plutei pe care Aguirre o conduce singur, inconjurat de cadavre, cu privirea urmarind atent miscari pe care si le inchipuie, dezorientat si schiopatand, dar cu ochii sticlindu-i ca si cum ar fi descoperit El Dorado, mi-a produs un sentiment de mila fata de personajul negativ al acestui film. Filmul lui Herzog are putin dialog, actiunea fiind legata de secventele superbe bine lipite la montaj. Scena in care Guzman este ucis este un bun exemplu in acest sens. Il vedem pe conducator infruptandu-se cu toate mancarurile alese, in urmatoarea scena ii urmarim pe supusii sai cum isi impart ultimele seminte, gros-planuri cu chipurile chinuite ale oamenilor, dupa care din nou Guzman mancand cu pofta. In urmatoarea scena este ucis. Fara dialog, doar imagine. Aguirre, der Zorn Gottes este un film care ramane cu tine dupa ce l-ai vazut si nu este doar o figura de stil pe care o folosesc pentru a va determina sa il urmariti. Muzica are un aer bisericesc, solemn, iar modalitatea de filmare face ca personajele sa aiba o aureola mitica. Ochii albastri ai lui Klaus Kinski, marca nebuniei personajului, sunt o imagine dificil de descris si imposibil de uitat. Aguirre, der Zorn Gottes este unul dintre cele mai bune filme realizate vreodata si imi pare rau ca nu l-am vazut inainte de a realiza topul 100, pentru ca sunt sigur ca ar fi avut un loc acolo.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) Aguirre, der Zorn Gottes (1972)

Trailer Aguirre, der Zorn Gottes (1972)

Download subtitrare Aguirre, der Zorn Gottes (1972)

Subtitrari pentru variantele de 1 si 2 cd-uri: aici